Cum poți acoperi desenele de pe faianță cu vopsea

Faianța cu model poate fi una dintre lucrurile cele mai dificile de modernizat într-o casă. Îndepărtarea plăcilor de ceramică și montarea unora noi este o investiție costisitoare, care implică destul de mult deranj și timp alocat. Însă, un rezultat satisfăcător în acest sens poate fi obținut cu un efort mult mai mic, prin simpla vopsire a faianței. Astfel, faianța veche nu mai trebuie păstrată sub orice formă, ci aceasta poate fi radical transformată, lucru care va îmbunătăți cu mult aspectul băii sau al bucătăriei tale.

Pentru a pune în aplicare acest proiect vei avea nevoie de următoarele lucruri: vopsea epoxidică adecvată vopsirii plăcilor ceramice, burete abraziv, o cârpă curată, fără scame, soluție de curățat ușor abrazivă, o rolă calitativă pentru vopsit, mască pentru protecție respiratorie, bandă adezivă.

Cum poți acoperi desenele de pe faianță cu vopsea 1

Picture 1 of 6

1. Îndepărtează prizele și întrerupătoarele

Pentru un aspect curat și ordonat al lucrării, primul pas constă în îndepărtarea prizelor și a întrerupătoarelor montate pe faianță. Folosește o șurubelniță, după care așează-le, împreună cu șuruburile, într-un loc sigur, pentru a nu le rătăci.

2. Curăță suprafața faianței

Începe curățarea faianței prin frecarea suprafeței cu buretele și soluția abrazivă. Clătește iar apoi repetă operațiunea de câte ori estenevoie. La final, folosește o soluție pentru îndepărtarea grăsimilor. Scopul este acela de a îndepărta orice urmă de grăsime acumulată pe fsuprafața care urmează să fie vopsită.

3. Aplică banda adezivă

Pentru a proteja restul zonelor care sunt în contact direct cu faianța, precum mobilierul sau peretele, este necesară aplicarea unei benzi adezive de mascare. Lipește banda pe toată lungimea faianței, după care, pentru a te asigura că este cât mai bine lipită, folosește un obiect precum un card de credit, cu care să treci peste suprafața acesteia presând continuu.

4. Pregătește suprafața pentru vopsire

Înainte de a trece la vopsirea faianței, folosește o cârpă curată, fără scame, pentru a curăța și a pregăti suprafața. Aceasta va îndepărta orice urmă de praf care ar putea compromite rezultatul final al lucrării.

5. Vopsește

Pregătește vopseaua în funcție de instrucțiunile producătorului. Dacă este nevoie să o amesteci, procedează întocmai specificațiilor.

Folosește o rolă pentru vopsit calitativă, cu care vei aplica vopseaua pe suprafața faianței, în direcție orizontală. Ai mare grijă la zonele deja vopsite. Dacă vei trece cu trafaletul de prea multe ori peste locurile în care ai aplicat deja vopsea, rișt ca aceasta să se dezlipească. De asemenea, acordă atenție dungilor care se pot forma în timpul vopsirii, care vor deveni inestetice după uscare.

6. Aplică un strat suplimentar de vopsea

Înainte de aplicare unui nou strat de vopsea, verifică timpul de uscare necesar. În cazul în care modelele de pe faianță, pe care ai dorit să le acoperi, sunt de culoare închisă, s-ar putea să fie necesară chiar aplicarea uni al treilea strat. Însă, pentru a aplica al treilea strat de vopsea ar putea fi necesar să aștepți chiar și 72 de ore, pentru uscarea straturilor anterioare. În cazul în care nu găsești aceste informații pe ambalajul vopselei, solicită ajutorul personalului din locul de achiziție.

Durata realizării întregului proiect a fost de o singură zi, iar vechea faianță colorată din imagine a fost transformată într-una neutră, de un alb strălucitor. Toată bucătăria pare mai luminoasă și mai modernă. În plus, investiția financiară a fost minimă, comparativ cu rezultatul obținut.

Sursa: www.ehow.com


Lasă un Comentariu...

*