Importanța aplicării amorsei

Aplicarea amorsei înaintea varului lavabil are un rol deosebit de important și de cele mai multe ori ea este tratată superficial. Amorsa se utilizează pentru amorsarea diferitelor suprafețe, fie că vorbim de beton sau glet, cu scopul de a consolida suportul și de a uniformiza și a crește capacitatea de absorție a peretelui. În acest fel, vopseaua lavabilă aplicată ulterior se va usca uniform.

Amorsa 1

Picture 1 of 3

Amorsa trebuie aplicată corect pentru a avea efectele dorite. Amorsa se aplică cel mai bine cu bidineaua sau pensula pentru că în timpul aplicării acesteia se spală și praful de pe perete. Există 5 pași care trebuie urmați pentru a fi sigur că amorsa este aplicată corect:

  1. Amestecă conținutul recipientului cu amorsă înainte de folosire. Citește cu atenție eticheta produsului și diluează amorsa conform instrucțiunilor producătorului. Există unele tipuri de amorsă care nu necesită diluare, prin urmare, citirea instrucțiunilor este un pas obligatoriu.
  2. Verifică dacă peretele este perfect uscat înainte de a aplica amorsa.
  3. Aplică primul strat de amorsă. Întinde amorsa uniform, pe toată suprafața peretelui și insistă acolo unde vezi mici denivelări sau crăpături ale peretelui. Dacă amorsa nu a fost întinsă suficient de bine, vor rămâne zone neamorsate și vei obține urme inestetice în urma aplicării varului lavabil.
  4. Lasă amorsa să se usuce conform instrucțiunilor de pe eticheta (timpul de uscare poate diferi în funcție de anotimp sau temperatura din cameră). Dacă nu respecți timpul de uscare indicat, riști ca varul lavabil să nu se prindă de perete sau să apară pete în urma aplicării acestuia.
  5. Ultimul pas constă în verificarea aspectului peretelui. Dacă ai obținut o suprafață lucioasă, înseamnă că ai aplicat prea multă amorsă și trebuie să șlefuiești puțin peretele pentru a crește gradul de aderență al vopselei lavabile. Dacă suprafața este mată, ai două opțiuni: poți aplica un al doilea strat de amorsă dacă crezi că este necesar, sau poți continua cu aplicarea vopselei lavabile. Înainte de a aplica un al doilea strat, testează o mică porțiune de perete pentru a vedea dacă nu cumva al doilea strat va transforma peretele într-o suprafață lucioasă.

Respectă pașii de mai sus pentru a fi sigur că vei obține un perete vopsit corespunzător, fără urme sau pete inestetice. Reține că amorsa astupă porii peretelui tău, elimină praful și formează astfel o peliculă omogenă care ajută la aderarea mai bună a varului lavabil. Mai mult decât atât, folosirea amorsei reduce consumul de vopsea lavabilă.


Lasă un Comentariu...

*