Ultimele tendințe în domeniul finisajelor

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

Atunci când vine vorba de amenajarea locuințelor, prea puțini români apelează la specialiști. Cu toate acestea, se pare că în ultima vreme lucrurile au început să se îmbunătățească în această privință. Astfel, deși sunt încă – majoritatea dintre ei, fideli încă stilului tradiţionalist şi minimalist mulți români, în special tinerii, au început să fie mai deschiși către noutăţile din domeniu. Atunci când vine vorba de inspirația pentru locuința proprie, românii se inspiră din revistele de specialitate, saloanele de mobilă, dar şi casa vecinului.

Vopseaua lavabilă, cea mai folosită

Apariţia noilor tendinţe în domeniul amenajărilor interioare i-a determinat pe mulți să se gândească mai bine atunci când vine vorba de materialele privind finisajul pereților. Cea mai la îndemână este vopseaua lavabilă, care potrivit celor care au ales-o, are drept avantaj că ”pică bine”, și în plus, reprezintă o modalitate rapidă şi destul de accesibilă din punct de vedere al prețului, atunci când vine vorba de a schimba aspectul interioarelor. În plus, dacă aveţi câteva cunoştinţe minime, puteţi zugrăvi singuri apartamentul, așa că economiți din nou, de data aceasta banii pe care trebuie să-i dați meșterului.

CONTINUARE – Vezi ultimele tendințe în domeniul finisajelor

Prev1 of 5
Use your ← → (arrow) keys to browse

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *