Tot ce trebuie să știi despre pardoseala finisată cu linoleum

Cu toate că în ultima perioadă linoleumul a căzut în disgrație, dacă putem spune așa, sunt câteva aspecte care trebuie menționate, cu atât mai mult cu cât istoria sa este destul de veche.

Mai mult, un aspect interesant, descoperit recent de noi, a făcut ca acesta să fie pus într-o altă lumină.

Linoleum

Se spune că în anul 1912 când Titanicul se aventura în prima și ultima sa expediție, o bună parte din camerele de la bordul său aveau pardoseala îmbrăcată cu linoleum. Mai mult, la aproape 100 de ani distanță de la scufundarea sa, când scafandrii au descoperit epava sa au constatat că pardoseala îmbrăcată în linoleum era aproape intactă.

Iar povestea linoleumului nu se finalizează aici, căci el a fost patentat pentru prima dată ca și invenție în anul 1863, fiind considerat din acel moment unul dintre cele mai versatile finisaje pentru pardoseală.

În cei aproximativ 150 de ani de existență materialul din care este realizat linoleumul nu s-a schimbat, însă tehnicile au fost îmbunătățite și i-au fost atribuite mai multe culori și imprimeuri făcând opțiunile noastre tot mai variate, de la imprimeuri ce imită textura lemnului sau a pietrei naturale și până la combinații interesante de culori și forme.

Ca și finisaj pentru pardoseală, linoleumul este foarte fin, se simte plăcut la atingere, este ușor de curățat și, după cum se pare, rezistent la apă, foarte rezistent. În plus, dacă ar fi să ne raportăm la preț, în comparație cu alte finisaje pentru care am putea opta, linoleumul este extrem de accesibil.

Legat de tipul de linoleum pe care piața de specialitate ni-l pune la dispoziție, la noi, în România, este cunoscut și utilizat doar cel sub formă de rolă, covor din PVC. Cu toate acestea, în țări precum America, el este disponibil și sub formă de plăci, asemenea parchetului.

Linoleumul sub formă de covor poate fi aplicat pe orice fel de suprafață cu condiția ca aceasta să fie curățată în prealabil, să se utilizeze un adeziv pe bază de apă și, în același timp, în camera unde se va monta, să nu existe umezeală.

Totodată, după lipirea lui de pardoseală trebuie să se aplice o mare presiune pe toată suprafața camerei. Pentru un rezultat satisfăcător, pentru evitarea deteriorării sale, se recomandă ca încăperea să fie lăsată goală pentru maximum 3 zile. În tot acest interval, piesele grele de mobilier trebuie scoase din acest perimetru.

Dintre avantajele majore ale linoleumului putem menționa că acesta este realizat din materiale naturale, se poate recicla, culorile sunt aplicate în profunzimea stratului de linoleum și nu doar la suprafața ca o peliculă, ceea ce înseamnă că în timp nu se va decolora, în plus este un finisaj antistatic și antibacterian. Din acest motiv, la începuturile sale era extrem de utilizat în medii precum spitale, biblioteci sau săli de clasă.

Cu toate acestea sunt și câteva minusuri care probabil au contribuit la diminuarea popularității sale. Dintre acestea amintim faptul că linoleumul cu toate că este rezistent la apă, nu este impermeabil, după montaj mirosul din încăpere este destul de neplăcută și persistă câteva zile bune, dacă nu chiar săptămâni, de cele mai multe ori se recomandat colaborarea cu o echipă de specialiști și nu în ultimul rând necesită înlocuirea o dată la 5 ani.

Cu un Like vezi tot ce publicăm:

Lasă un Comentariu...

*