Finisarea tavanului prin tencuială

Înainte de finisare, un tavan bine realizat este eficient pentru confortul acustic al locuinței, așadar aveți grijă la modul în care el este izolat. De regulă, tavanul se poate tencui la fel precum pereții, însă există și alte tipuri de finisaje, folosind plăci de gips-carton.

O tencuială reușită va proteja casa de umiditate, de ger, de căldură, izolând nu doar acustic, ci și termic locuința.

Așadar, avem nevoie de următoarele materiale:

- strop de tencuială de câțiva milimetri;
- grund - se aplică după o zi sau două după stropul de tencuială, va fi un strat mai gros, de 2,5 cm;
- tinci – nivelează suprafața tencuită;
- glet – acesta este ultimul pas în finisarea tavanului. Peretele devine acum impecabil.

Stropul de tencuială este cel care face legătura între zid și finisajul peretelui, respectiv al tavanului, pentru asta, el trebuie să aibă o aderență foarte mare. Dacă el este realizat ca la carte, atunci tencuiala va rezista foarte bine. Stropul de tencuială se dă într-un strat foarte subțire, iar consistența sa este păstoasă. După ce a fost realizat, stropul se lasă la uscat câteva zile, apoi se continuă finisarea.

Grundul va fi aplicat după stropul de tencuială și va fi mai gros. Astfel, se nivelează peretele. După terminarea acestei etape, peretele va avea o consistență rugoasă la atingere.

Tinciul se aplică peste grundul uscat, întâi pe tava, apoi pe pereți. Tavanul va avea o suprafață perfect nivelată și un aspect uniform.

În final, se dă gletul, cel care face tavanul fin. Se dau două mâini de glet și trebuie să fie întins uniform de fiecare dată. Dacă vi se pare că este insuficient glet, se poate da și a treia mână.

Se mai pot utiliza:

- strat de bază sau amorsa;
- plasă de susținere;
- mortar gros;
- finisare cu mortar uscat.

Toate aceste materiale speciale se găsesc la magazinele de profil. Atenție, însă, există diverse materiale diferite pentru interior și pentru exterior! Aveți grijă, așadar, ce cereți și ce primiți.

În funcție de ceea ce decide specialistul și de ceea ce doriți dvs., tencuiala tavanului se realizează manual sau cu mașina de tencuit.

Iată care sunt sculele necesare tencuirii tavanului:

mistrie;
șpaclu;
nivelă cu bulă de aer;
cancioc;
lopată;
roabă;
betonieră;
ață pentru trasarea liniilor;
mănuși.

Pași în finisarea tavanului prin tencuială

Întâi se aplică stropul de tencuială, apoi grundul, tinciul și gletul. Gletul pentru straturile inițiale de finisare poate să aibă o consistență mai mare, să fie dat mai ușor și să aibă o textură grosieră. De regulă, atunci când se gletuiește, primul strat se dă într-o direcție, iar a doua mână se va da în direcția opusă. Apoi, se dă un tinci pentru finisare.

Tinciul se dă înainte de gletuire pentru a economisi glet. Tinciul ajută peretele să respire și nu mai permite crearea de condens (problemă apărută mai ales în baie sau bucătărie). La sfârșit, nu trebuie să rămână nicio urmă, iar suprafața trebuie să fie nivelată și pregătită pentru glet.

Gletul este ultimul strat și se întinde cu gletiera pe perete/tavan. El se va întinde uniform și va fi dat în mai multe straturi în funcție de cerințele specialistului sau până peretele devine neted și perfect.

Problemele care pot apărea în urma tencuirii tavanului

Din păcate, tencuiala poate să cadă dacă nu este realizată de mâna unui expert, poate din cauză că nu a fost perfect curățată sau nu au fost respectați pașii de finisare. De altfel, tencuiala poate să cadă și dacă există o sursă permanentă de apă care să atace straturile de finisare. Dacă stați la bloc sau la casă cu etaje și țevile de apă se defectează, apa poate afecta tavanul, pentru că se infiltrează foarte ușor. De asemenea, mai există problema condensului; tot din cauza apei apar mucegai, ciuperci toxice pentru sănătatea familiei.

De aceea, este bine ca materialele pe care le alegeți în finisarea tavanului să se facă ținând cont de umiditate, de tavanul ce urmează a fi tencuit și de experiența proprie. Este bine să contactați un specialist în cazul în care nu vă pricepeți, pentru că riscați să aveți probleme mari în timp.

O refacere a tavanului este destul de greoaie și implică multe cheltuieli, de aceea nu e bine să lăsați la voia întâmplării niciun detaliu de finisare.

Pot apărea crăpături în tavă, asta din cauza straturilor realizate neprofesional. De regulă, o crăpătură apare atunci când se îmbină două materiale diferite – de aceea până și rosturile trebuie acoperite cu plasă.

Mai există riscul aparițiilor diverselor pete (albe, roșcate, maro sau negre) din varii motive: din cauza ruginirii diverselor conducte care trec prin tavan; din cauza petelor bituminoase; din cauza tencuielii pe suprafață neuscată.

Fiecare specialist care va ajunge în casa dvs. pentru finisarea prin tencuială a tavanului va ști ce să facă; problema se pune în momentul în care nu aveți nicio experiență la capitolul construcții. Dacă vreți să învățați, cel mai bine este să „furați meserie” tot de la un cunoscător, pentru că doar așa veți preîntâmpina diferitele neplăceri ale unor finisaje realizate greșit.

Sorry, no posts matched your criteria.