3 idei care te pot ajuta să realizezi atent fiecare etapă de lucru

Oricine visează la construcția propriei locuințe. Nu ai cum să nu te gândești cât de plăcut ar fi să construiești casa visurilor noastre și de aceea îndrăznim să credem că la un moment dat vom și reuși. Și dacă se întâmplă curând, mai mult ca sigur nu avem cum să trecem dincolo de sfaturile arhitectului sau de cele ale firmei de construcție. Totul trebuie să fie realizat foarte atent, fie că este vorba despre construcția casei sau despre finisarea pereților sau pardoselii sale.

De la materialele pe care le vom folosi pentru construcție și finisare și până la etapele de lucru, toate acestea trebuiesc urmărite cât mai atent. Pe de o parte este important să facem acest lucru pentru a cunoaște efectiv care sunt cheltuielile reale ale construcției și pe de altă parte, este nevoie să acordăm atenție detaliilor pentru a fi siguri că nu am „sărit” nicio etapă de lucru recomandată de arhitect.

Și pentru a fi siguri că toate aceste lucruri se întâmplă cum ar trebui, iată mai jos 3 idei care te pot ajuta să realizezi atent fiecare etapă de lucru:

1. Imprimă schițele și proiectul arhitectului – iată un prim aspect pe care este bine să îl urmărești. Fie că vei folosi o imprimantă cu aceste cartușe hp, fie pur și simplu ai în vedere una obișnuită, trebuie să cunoști că este foarte important ca proiectul arhitectului să fie scos filă cu filă și urmărit cu atenție. Mai ales acolo unde sunt planuri sau schițe ar fi bine să fii sigur că se imprimă perfect, fiind detalii ce trebuiesc urmărite și de aceea este indicat să schimbi cartușele vechi cu aceste cartușe imprimantă, de o calitate mai bună. De asemenea, dacă vei urmări cu atenție recomandările arhitectului vei putea afla care sunt pașii, dar și materialele pe care să le folosești și de asemenea vei reuși să verifici dacă lucrările de construcție au fost respectate întocmai. Aici, vei afla la ce adâncime să fie săpată fundația, cât fier beton să folosești, ce înălțime au pereții și cum să realizezi acoperișul casei. Toate aceste lucruri sunt importante.

2. Cere sfaturile dirigintelui de șantier – pentru a nu greși este bine să te încrezi într-o persoană cu experiență. Astăzi, orice lucrare de construcție are un diriginte de șantier, așa că ar fi bine să discuți cu acesta despre orice lucru ar trebui realizat. Cu siguranță, vei afla de la el cele mai bune sfaturi, atunci când vine vorba despre construcția casei tale.

3. Folosește materiale de bună calitate – iată un alt aspect important. Materialele pe care le vei cumpăra pentru casa ta trebuie să fie de cea mai bună calitate. Trebuie să știi că nu vei putea schimba cărămida cu o alta, de o calitate mai bună după ce zidurile vor fi ridicate, așa cum în niciun caz nu iei în calcul să renovezi și să schimbi gresia și faianța cu altele de o calitate superioară. Toate aceste materiale pe care le vei cumpăra pentru casa ta trebuie să fie de bună calitate, astfel încât să nu fii nevoit să le schimbi mai repede, printr-o renovare sau construcția să nu fie una durabilă, așa cum ar trebui.


Lasă un Comentariu...

*