3 metode creative prin care puteți îmbunătăți o locuință închiriată

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Din foarte multe motive, proiectele ușoare și accesibile de îmbunătățire a locuințelor închiriate sunt la mare căutare. Pe de o parte, cei mai mulți dintre noi avem o viață încărcată de obligații, cum ar fi munca, familia și prietenii. Pe de altă parte, nici nu ne surâde ideea de a investi sume mari de bani pentru îmbunățirea unei locuințe închiriate, dar ne dorim totuși un mediu confortabil și plăcut. Foarte important este și faptul că proprietarii locuinței pe care o luăm în chirie s-ar putea să nu ne ofere permisiunea de a efectua tot felul de schimbări și modificări.

21162 - metode creative prin care puteți îmbunătăți o locuință închiriată

Acestea fiind spuse, haideți să vedem câteva metode simple, creative și permise cu care putem îmbunătăți o locuință închiriată:

  1. Umpleți golurile, fisurile și zgârieturile. În fiecare oraș, indiferent că vorbim de capitală, de Timișoara sau de apartamente de închiriat Pitești, vor exista apartamente proaspăt renovate și date pentru prima dată în chirie, așa cum vor exista și apartamente care au aparținut de-a lungul timpului mai multor chiriași. Mai multe închirieri, mai mulți chiriași, mai multă uzură. Înainte de închiriere, cei mai mulți proprietari se asigură că nu există defecțiuni majore în locuință și, eventual, vor da un strat proaspăt de var pentru dezinfectarea spațiului. Totuși, parchetul și piesele de mobilier pot prezenta semne de uzură foarte inestetice. Dacă aveți puțin timp la îndemână, puteți aplica material ieftin de umplutură pentru lemn pe finisajele deteriorate, pentru a le face să pară noi. Luați în considerare achiziționarea unui material de umplutură la aceeași culoare cu parchetul sau piesa de mobilier pe care doriți să o reparați. Adesea, cei mai mulți chiriași preferă să repare porțiunile de parchet foarte evidente, la fel și piesele de mobilier, cum ar fi măsuța de cafea din camera de zi sau noptierele.
  2. Dezinfectați și cosmetizați baia. Oriunde am locui, chiar dacă este vorba de o ședere temporară, cu toții ne dorim să dispunem de o baie curată, igienizată și frumoasă. Indiferent că sunt în căutare de apartamente de închiriat Brăila, București sau Constanța, un aspect de care toți chiriașii sunt interesați este baia. Din acest motiv, agențiile imobiliare fac eforturi pentru a prezenta poze amănunțite cu băile apartamentelor date spre închiriere și oferă detalii referitoare la facilități, cum ar fi dacă baia este prevăzută cu cadă sau duș, dacă mașina de spălat rufe este încadrată în baie sau dacă baia dispune de boiler. Un lucru cert este că toți chiriașii dezinfectează baia înainte de a o utiliza. Ceea ce mai puteți face dacă apartamentul nu este la prima închiriere și baia prezintă semne inestetice de uzură este să curățați chitul de jur-împrejurul chiuvetei, căzii sau dușului. Adesea, acel silicon se înnegrește și oferă băii un aspect neplăcut. Pentru curățarea profundă a băii, puteți opta pentru un amestec de peroxid de hidrogen și bicarbonat de sodiu. Folosiți o periuță de dinți pentru a curăța sau elimina cu totul siliconul deteriorat. Lăsați zona să se usuce, după care puteți aplica un strat proaspăt de silicon sau chit pentru baie sau puteți lipi o bandă albă de etanșare.
  3. Utilizați un termostat programabil. Cu toate că majoritatea apartamentelor date în chirie sunt destul de modernizate, multe dintre ele nu sunt prevăzute încă cu un termostat programabil. Chiar dacă veți locui cu chirie și nu doriți să investiți bani în lucruri de care nu știți dacă veți mai avea nevoie în viitor, investiția într-un termostat programabil de fapt vă va ajuta să faceți economii de bani. Termostatul va regla automat temperatura din locuință, reducând astfel consumul de energie. Acesta dispune de temperaturi prestabilite, pe care le puteți seta în funcție de nevoile personale, atunci când sunteți la serviciu sau când dormiți. Dacă nu veți investi într-un termostat, s-ar putea să vă treziți cu facturi la energie îngrijorătoare. În medie, o persoană poate economisi până la 20% din costurile de încălzire a locuinței.

Într-un final, încercați să vă amenajați locuința închiriată într-un mod cât se poate de creativ și personalizat. Fotografiile înrămate, colecțiile personale de obiecte, plantele și materialele naturale sunt modalități grozave prin care puteți decora ieftin și plăcut un apartament închiriat. La fel de bine, puteți găsi utilizări noi pentru obiectele vechi pe care le dețineți. De exemplu, butoanele vechi de la o ușă pot fi transformate în cuiere pentru hol, în timp ce un suport de sticle de vin poate deveni un suport de prosoape.

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *