5 idei ca să-ți amenajezi dormitorul

Amenajarea dormitorului reprezintă un pas important atunci când vorbim despre finisarea locuinței. De la alegerea ferestrelor de cea mai bună calitate, precum și a materialelor pentru pardoseală, acestea sunt foarte importante și acest lucru pentru că dormitorul este spațiul în care te simți cel mai bine.

Placarea cu gips carton a pereților și montarea parchetului sunt câteva lucruri pe care trebuie să le faci în etapa de finisare a dormitorului. Desigur, alegerea culorii vopselei lavabile reprezintă un alt lucru la care să te gândești. Cei mai mulți aleg albul simplu și încearcă să creeze un contrast plăcut alegând un mobilier de o culoare mai închisă sau un perete accent, decorat cu tapet.

Și dacă tocmai ce ai terminat lucrările de finisare ale dormitorului, iată mai jos 5 idei ca să-ți amenajezi acest spațiu, astfel încât să îți placă cu adevărat:

1. Alege mobilă de cea mai bună calitate și conform spațiului tău – iată un lucru de mare importanță. La alegerea mobilei trebuie să ții cont de mai multe aspecte și mai ales să faci în așa fel încât să fie cea pe care ți-o dorești. De aceea, pentru a se potrivit dimensiunilor spațiului tău, pentru a avea un pat mai mare, de exemplu, sau un dressing încăpător ai putea alege această mobilă de dormitor la comandă, de cea mai bună calitate. În acest fel vei putea să fii sigur că beneficiezi de cel mai bun produs. De cele mai multe ori, dormitorul este amenajat la mansardă, așa că alegerea soluției de comandă a mobilei poate fi o bună variantă.

2. Amenajează un dressing încăpător – cu siguranță admiri imaginile dressing-urilor încăpătoare și bine organizate. Ar putea fi și al tău în același fel. De aceea, ar fi bine să faci o schiță mai înainte de a comanda construcția unui astfel de produs și mai apoi să alegi firma care să ți-l realizeze. Ar fi bine să iei în calcul ideea unor dulapuri cu uși glisante la comandă, făcând în acest fel economie de spațiu.

3. Corpurile de iluminat, alese cu multă grijă – iată un alt aspect foarte important. Ar fi bine să alegi acele corpuri de iluminat care să se potrivească perfect cu restul încăperii. Poți opta pentru un corp de iluminat de perete sau pentru o plafonieră ori pentru un corp de iluminat suspendat. Mai mult ca sigur vei găsi o soluție. De asemenea, lumina adusă la noptiere reprezintă un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere, nu de alta, dar poate mai citești din când în când câte o carte bună.

4. Ai în vedere un perete accent sau gândește ceva colorat în cameră! Mai ales dacă totul este construit și amenajat în nuanțe neutre, ar fi bine să iei în calcul de această dată amenajarea unui perete accent, acolo unde să predomine un plus de culoare. Poți opta pentru decorarea acestui perete cu ajutorul tapetului. De asemenea, ai putea aduce un plus de culoare în cameră prin alegerea unor draperii sau perdele colorate, care să stârnească interesul oricui intră în cameră și care să te facă să te simți bine.

5. Piesa de mobilier – punct de relaxare! Cu siguranță, ai nevoie de o piesă de mobilier dragă. Ai putea alege o măsuță la care să te poți machia dimineața devreme sau ai putea opta pentru așezarea unui fotoliu comod în care să „poposești” noaptea înainte de culcare, citind o carte bună sau răsfoind o revistă.


Lasă un Comentariu...

*