Dacă prietenii sau persoanele dragi tocmai ce au finalizat procesul de finisare a pereților casei, au realizat partea de instalații termice și sanitare, mai mult ca sigur au în plan organizarea unei petreceri de casă nouă. Cu siguranță, trebuie să te aștepți că vei fi invitat la un asemenea eveniment, mai ales dacă faci parte din familie sau sunt persoane dragi, prieteni apropiați.
Și pentru ca totul să nu te ia pe nepregătite, ar trebui să ai în vedere câteva idei de cadouri pe care să le poți dărui la petrecerea de casă nouă:
1. Acest frigider – oricine se mută recent într-o locuință va avea foarte multe lucruri de cumpărat. Mai mult ca sigur, odată mutați vor constata că locuința este aproape goală și de aceea vor fi nevoiți să facă multe investiții pentru a putea beneficia de tot confortul. Cum etapa de finisare a construcției și transformarea sa de la o casă la roșu la una la cheie a costat destul de mult, este posibil ca și resursele financiare să fie definitiv epuizate. Mai ales dacă ești o persoană din familie sau cei ce tocmai au terminat casa îți sunt prieteni dragi ai putea să te gândești să le oferi un cadou mai consistent, precum ar fi un electrocasnic mare pe care să îl poată folosi. Mai înainte de a cumpăra un astfel de produs ar fi bine să „cercetezi” cu multă atenție dacă dispun sau nu de un frigider sau dacă deja au dat comandă de unul. Dacă afli că încă nu au făcut o astfel de achiziție, ai putea să îi anunți de intenția ta, pentru a fi sigur că nu vor cumpăra între timp cadoul respectiv.
2. Cuptor și plită – iată un alt cadou potrivit. Alegerea unui cadou de casă nouă nu este cel mai simplu lucru din lume, însă cu puțină imaginație și mai ales identificând bine nevoile casei, vei putea să le oferi celor dragi exact cadoul preferat. Un cuptor și o plită sunt două lucruri foarte utile pentru oricine, de aceea va fi un cadou mai mult decât potrivit pentru o astfel de ocazie. Este bine ca mai înainte de a alege un astfel de cadou să observi stilul de amenajare și culorile care predomină. De asemenea, ar fi indicat să optezi pentru acest cadou doar dacă mobila este una incorporabilă, în acest caz este bine să cunoști cu atenție dimensiunile.
3. Hotă de bucătărie – oricine are nevoie de un astfel de produs, cu atât mai mult niște persoane recent mutate în casă nouă. Hota reușește să scoată mirosul de mâncare din locuință, să te scape de abur și fum și de aceea este un produs foarte util. Și de această dată este bine să analizezi cu atenție modul de amenajare și să ceri să mergi să vizitezi locuința. Dacă bucătăria este una tip insula, vei alege un produs care să se potrivească, special creat pentru o astfel de amenajare.
4. Robot de bucătărie – dacă nu dispui de foarte mulți bani, dar îți dorești totuși să faci un cadou util de casă nouă celor la care ții ai putea alege un robot de bucătărie. Un astfel de produs are numeroase funcționalități, toacă, pasează alimentele, face maioneze și sosuri. Cu siguranță, va fi foarte util și îndrăgit de cei ai casei.
5. Mașină de spălat vase – ce poate fi mai frumos decât să primești drept cadou de casă nouă o mașină de spălat vase?! Este un produs foarte util care te va scăpa de multe vase murdare, dar și de ore petrecute în fața chiuvetei.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.