5 schimbări mici pe care le poți face în baie pentru un aspect nou

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Sunt momente în viața noastră în care ne dorim să renovăm cu totul o cameră, însă de obicei ne împiedică ori timpul, ori bugetul pe care îl avem. Din fericire, putem apela la diverse schimbări sau trucuri pentru a obține un spațiu cu un aspect nou.

5 schimbări mici pe care le poți face în baie pentru un aspect nou

Astăzi vom vorbi despre 5 schimbări mici pe care le poți face cu un buget mic într-o baie – vei vedea că toți prietenii care îți vor trece pragul vor avea impresia că ai renovat toată baia!

  1. Schimbă bateriile

Unul dintre trucurile la care poți apela și care nu va trece neobservat în nicio baie este schimbarea bateriilor de la duș sau lavoar. Există baterii baie cu un design inedit care pot schimba total aspectul unei băi. Spre exemplu, dacă ai o baie clasică și îți dorești să o duci mai mult spre sfera minimalistă, poți opta pentru niște baterii de duș și lavoar cu un design minimalist. În ultimul timp sunt la modă bateriile din bronz antichizat pentru că dau un farmec aparte oricărei băi. Așa că, dacă vrei o schimbare în baie care nu presupune un buget prea mare, poți alege să schimbi bateriile.

  1. Schimbă etajerele

O altă schimbare cu un buget mic pe care o poți face în baie pentru a-i schimba aspectul este schimbarea sau adăugarea etajerelor. Există atât de multe etajere baie pentru care poți opta, fiecare cu un stil diferit, ușor de integrat în orice design interior. Pe lângă faptul că arată bine, aceste etajere sunt și practice – te ajută să păstrezi o ordine, fiecare obiect având locul său. Îți propunem să faci următorul exercițiu: alege o etajeră, monteaz-o și vei vedea cât de mult schimbă aspectul băii tale.

  1. Optează pentru câteva plante verzi

Dacă adaugi 2-3 plante verzi în baie, fără să mai faci altceva, vei vedea că vei primi multe întrebări de la cei care îți trec pragul – ”Ai schimbat ceva în baie?”, ”Ai renovat în sfârșit baia?”. Plantele verzi reprezintă probabil cea mai ieftină variantă la care poți apela pentru a schimba aspectul unei băi. Există multe tipuri de plante verzi perfecte pentru baie, plante care nu au nevoie de prea multă lumină și care iubesc mediile cu un nivel ridicat de umezeală. Alege o astfel de plantă și vei vedea cât de bine îi merge în baie.

  1. Alege mai multe spații de depozitare

Dacă observi că în baia ta este mai mereu haos, poate ar fi timpul să optezi pentru mai multe spații de depozitare pentru că pot face minuni. Pe lângă faptul că vei avea mereu ordine în baie, faptul că eliberezi baia și ascunzi lucrurile în toate aceste spații noi va da și impresia unei băi mai mari din punct de vedere vizual. Dacă haosul domnea în baia ta până acum, după ce amenajezi mai multe spații de depozitare, vei avea impresia că ai o baie cu totul nouă.

  1. Pune accentul pe micile detalii

Baia trebuie văzută și ca un mic sanctuar în care te retragi pentru a te relaxa, așa că, nu ezita să adaugi mici detalii sau obiecte de decor care îți dau o stare de bine. Poți opta pentru niște lumânări parfumate sau pentru o oglindă cu un design aparte, pe care nu îl regăsești în toate băile. Ține totuși cont și de spațiul de care dispui, să nu cazi în capcană și să aglomerezi baia cu astfel de detalii pentru că poate deveni obositor.

Acestea sunt doar câteva schimbări pe care le poți face în baia ta pentru a obține un aspect nou. De multe ori, nici măcar nu ai nevoie de un buget mare, ci doar de multă imaginație. Spor la renovat!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *