3 lucruri care îți fac viața mai ușoară și mai sănătoasă

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Privit din ansamblu, s-ar putea spune că stilul nostru de viață este unul modern, predominat de locuri de muncă stabile și inovative, de ieșiri, de evenimente, de divertisment și așa mai departe. Dar dacă ne vom analiza viețile mai îndeaproape – ceea ce uneori este chiar recomandat – vom observa că în ciuda stilului modern pe care l-am adoptat, în continuare ne petrecem o bună parte a vieții în medii interioare, în continuare suntem tot timpul pe grabă și nu ne-ar strica niciodată o mână de ajutor sau măcar o oră în plus pe zi. Altfel spus, viața modernă este una haotică, în care este foarte ușor să ne pierdem echilibrul, să ne stresăm și să nu fim niciodată mulțumiți cu ce avem sau cu ce am făcut.

Cei mai mulți dintre noi ne regăsim adesea în astfel de situații în care stările de disconfort psihic și emoțional nu ne dau pace, drept urmare vom explora în rândurile de mai jos câteva strategii prin care ne putem îmbunătăți stilul de viață pentru a ne bucura de mai mult timp și de mai multă vitalitate:

  1. O mână de ajutor la treburile domestice. Așa este, uneori o mână de ajutor ne oferă cel puțin o oră în plus pentru noi înșine. Această mână de ajutor poate veni sub diferite forme. De exemplu, partenerul de viață se poate implica în efectuarea treburilor domestice, cum ar fi să dea cu aspiratorul sau să curețe echipamentele de uz casnic. Și copiii, chiar începând cu vârsta de 7-8 ani, pot fi implicați în treburile casnice. Pot învăța să șteargă praful, să ude florile și să împăturească hainele. Echipamentele moderne de uz casnic sunt și ele foarte utile. Un aparat de curățat cu aburi este poate cel mai apreciat echipament, așa cum sunt și cele mai performante uscătoare rufe. Pentru cei care nu beneficiază de un balcon sau de un spațiu exterior unde să usuce natural rufele, atunci pot opta pentru uscătoare de rufe, care usucă rapid, fără să șifoneze și fără să deterioreze țesăturile. Cu funcții îmbunătățite și eficiente din punct de vedere energetic, cele mai noi echipamente de uz casnic sunt investiții inteligente.
  2. O calitate mai bună a aerului. Că suntem sau nu conștienți de asta, este adevărat că ne trăim o bună parte din timp în interiorul caselor sau birourilor noastre. Cu toate că aerul exterior este din ce în ce mai poluat în marile orașe și nu numai, aerul din interiorul locuințelor și clădirilor este și mai contaminat. Pe de o parte, asta agravează afecțiunile respiratorii și alergiile în cazul persoanelor suferinde, iar pe de altă parte, aerul poluat împreună cu alți factori contribuie la diminuarea calității vieților noastre. Avem acum la dispoziție o gamă variată de purificatoare aer, care sunt de mare ajutor atât pe termen scurt și pe termen lung. Practic, un purificator de aer împrospătează aerul din locuințele și mediul nostru de lucru, elimină mirosurile neplăcute și îmbunătățește calitatea aerului pe care îl respirăm, ceea ce înseamnă mai puține simptome ale afecțiunilor respiratorii, mai puține alergii, o piele mai hidratată și mai elastică și, desigur, plămâni mai sănătoși.
  3. Hrană mai sănătoasă. Cu toții ne-am dori să ducem vieți mai lungi și mai sănătoase, să evităm spitalele și tratamentele medicamentoase cu efecte secundare. Dar pentru asta, ar trebui să mâncăm cât mai sănătos. În primul rând, ar trebui să investim în hrană de bună calitate, iar în al doilea rând, ar trebui să ne obișnuim să mâncăm mai des acasă. Din nou, fie că recunoaștem sau nu, mulți dintre noi ne dorim să arătăm bine, să mirosim plăcut și să lăsăm întotdeauna impresii excelente, dar când vine vorba de ceea ce mâncăm – unul dintre principalele gesturi de grijă de sine – optăm pentru hrană de calitate inferioară. În ceea ce privește gătitul, un slowcooker ușurează munca și scurtează timpul petrecut în bucătărie, plus că ne asigură hrană gustoasă și preparată sănătos.

Într-un final, nu trebuie să uităm cât de importantă este mișcarea. Chiar dacă putem opta în prezent pentru abonamente complexe la săli de fitness moderne, nu trebuie să uităm că putem oricând să facem puțină mișcare și acasă sau în natură. Activitatea fizică nu trebuie să coste întotdeauna și nici nu trebuie să implice echipamente sportive și încălțăminte scumpe, ci doar voința și motivația noastră.

 

 

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *