Țigla metalică cu rocă vulcanică – soluția ideală pentru un acoperiș cu un aspect natural

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Acoperiș din țiglă metalică cu acoperire de rocă vulcanică: care sunt caracteristicile tehnice de excepție din care derivă aspectul său natural?

Țigla metalică cu rocă vulcanică are câteva beneficii care o transformă în soluția perfectă pentru un acoperiș durabil, elegant și cu aspect natural.

Dacă până acum pe piața din România nu exista posibilitatea de a achiziționa un produs autentic, lucrurile se schimbă începând cu anul acesta, odată cu intrarea pe piața românească a țiglei metalice cu acoperire de rocă vulcanică Tilcor distribuită de RoofArt.

În cele ce urmează îți prezentăm, așadar, câteva argumente în favoarea ideii că țigla metalică cu rocă vulcanică de la RoofArt este cea mai bună soluție pentru cei care își doresc ca locuința lor să aibă un acoperiș cu aspect natural. Înainte de a trece în revistă toate aceste argumente trebuie să îți mai spunem că acest model de țigla metalică este un produs unic în România, iar roca vulcanică este autentică, spre deosebire de alte produse similare de pe piață acoperite fie cu piatră naturală, fie cu diferite granule minerale.

Așa cum aminteam anterior, țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică nu este doar elegantă și durabilă, ci conferă și un aspect natural care nu va trece neobservat.

Acest lucru se datorează în primul rând finisajului superior, respectiv, de granulele de rocă vulcanică care acoperă ultimul strat de protecție al țiglei metalice. Aceste granule în culoarea țiglei sunt acoperite de un strat acrilic protector care le face rezistente la desprindere și la uzură. În acest fel, ai siguranța că nu doar propritățile oțelului se vor menține în timp, dar și aspectul general exterior al țiglei metalice.

Produs unic, cu avantaje unice

Având garanții și certificări reale venite din partea producătorului, țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică face parte din categoria produselor premium comercializate de RoofArt.

Dincolo de acestea, țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică este un produs inovativ și performant, care se potrivește oricărui acoperiș .

Așadar, vorbim de un acoperiș foarte versatil și care are la bază naturalețea istorică a vechilor acoperișuri create de meșterii din Noua Zeelandă, lucru care îi inspiră și astăzi pe arhitecții și designerii din întreaga lume. Aspectul său natural rezultă inclusiv din modul în care este obținută.

Gama de culori inspirate din natură

Acest tip de țiglă metalică cu rocă vulcanică a fost gândit să fie disponibil în nuanțe de culori înspirate de natură și de arhitectura locală, păstrând chiar și denumirile acestora: scoarță de copac, cărbune, toamnă, piatră verde, cafea, cenușă aprinsă, teracotă, Florența și Lisabona.

Produs sustenabil

Acoperișurile din țiglă metalică cu acoperire de rocă vulcanică au o amprentă redusă de carbon, ceea ce le transformă în alternative cu adevărat sustenabile și naturale în toate sensurile pe care le are acest cuvânt.

În plus, apa scursă de pe un astfel de acoperiș nu devine toxică. Testele făcute de OMS au arătat că această apă este potabilă și poate fi folosită în gospodărie, dacă sau atunci când este nevoie.

Oferă garanții extinse pentru durabilitate, rezistență și aspectul său natural

Un astfel de acoperiș are nevoie de lucrări de întreținere minore, așadar nu va trebui să investești un buget impresionant în mentenanță.

În plus, țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică vine la pachet cu garanții extinse de 50 de ani pentru securitate meteo, rezistență la intemperii și pentru aspectul său elegant și natural, care se va menține pentru perioade foarte lungi de timp, atunci când acoperișul este întreținut corespunzător.

Cel mai pur oțel din lume

Țigla metalică cu acoperire de rocă vulcanică de la RoofArt are la bază oțel cu un conținut ridicat de fier obținut din nisipul de pe coasta Noii Zeelande, la rândul lui rezultat în urma dislocării scoarței terestre în urmă cu 2,5 milioane de ani. Acest oțel are o protecție Zincalume® (o combinație de 45% zinc și 55% aluminiu) de ultimă generație, care oferă țiglelor rezistență la coroziune și o durată de viață considerabil mai mare decât cea tipică produselor din oțel galvanizate.

Cu alte cuvinte, vei face o achiziție de care se pot bucura și generațiile viitoare și care va crește valoarea casei, în cazul în care vei dori vreodată să o vinzi.

Acest tip de oțel contribuie în mare măsură la acel aspect natural.

 

Testată în peste 80 de țări și cu sistem de fixare perfect ascuns

Acest tip de țiglă a fost testat în peste 80 de țări, iar rezultatele obținute au fost de fiecare dată excelente.

În plus, este primul sistem de acoperiș din lume din oțel acoperit cu rocă vulcanică autentică, cu sistem de fixare perfect ascuns. Ce înseamnă acest lucru, mai concret? Înseamnă că produsul este combinația ideală între design și etanșeitate la intemperii și că vei avea un acoperiș cu aspect natural, care nu arată ca acoperișurile clasice, cu prinderi la vedere.

Oferă cea mai bună performanță termică și eficiență energetică

Un astfel de acoperiș asigură și o ventilare foarte bună, aspect care îți va ajuta locuința să nu se încălzească exagerat pe timpul verii și, de asemenea, să nu piardă căldură în anotimpul rece.

Toate aceste detalii contribuie la obținerea unor facturi cu aproximativ 30% mai mici la energie termică.

Vorbim, așadar, de un acoperiș care poate fi numit natural și prin prisma modului în care te ajută să nu faci risipă de căldură și să protejezi mediul înconjurător.

Țigla metalică cu rocă vulcanică de la RoofArt este cea mai bună alegere pentru un acoperiș care ține pasul fiecărui stil arhitectural. Iar dacă îți dorești un acoperiș care să aibă toate beneficiile amintite anterior, precum și un aspect rafinat și natural, atunci țigla metalică cu rocă vulcanică este răspunsul pe care îl cauți.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *