4 lucruri pe care să le ai în vedere după finisarea casei

Iată că locuința mult visată este gata, fiecare etapă de lucru fiind încheiată așa cum se cuvine. Ceea ce îți mai rămâne de făcut este să alegi obiectele de mobilier mult dorite și să îți faci bagajul, mutându-te astfel în casă nouă.

curatenieIată mai jos 4 lucruri pe care să le ai în vedere după finisarea casei:

1. Cum faci curățenie?

Cu toate că ești încântat de rezultatul final, prima vizită în locuința ta goală, după etapele de finisare s-ar putea să te surprindă și nu tocmai într-un mod favorabil. Vei remarca mormane de moloz, prize și întrerupătoare cu urme de vopsea, uși și geamuri murdare și chiar urme de lavabil pe pardoseală. Nu mai aducem în vedere și chitul de rosturi care se regăsește în cantități suficient de mari pe gresia și faianța din baie sau bucătărie. Toate acestea s-ar putea să îți dea peste cap planurile, astfel că mutarea ta în casă nouă s-ar putea să mai întârzie. Cu toate acestea, dacă te grăbești, fiind în pană de timp, ai putea apela la serviciile unei firme de curățenie după constructor, pe care le poți regăsi aici, fiind o soluție mult mai rapidă. De asemenea, ai putea să apelezi la aceste servicii de curățenie generală acasă chiar și după ce te-ai mutat, economisind mult timp și beneficiind în acest mod de o casă impecabilă.

2. Alegerea pieselor de mobilier

În timp ce curățenia este lăsată în grija altuia ai putea merge prin magazine pentru alegerea pieselor de mobilier care îți sunt necesare. Este foarte important să alegi acel mobilier care se potrivește perfect cu spațiul, cu dimensiunile camerelor. În funcție de necesitate, dar și de stilul pe care îl urmărești vei alege piesele de mobilier care îți vor fi de un mare folos. De exemplu, dacă vei alege stilul minimalist, mai mult ca sigur nu vei încărca prea mult spațiul și vei opta de exemplu pentru living pentru o canapea încăpătoare și un televizor suspendat, iar pentru dormitor vei alege un pat comod, pentru un somn odihnitor.

3. Sistemul de încălzire – o problemă pe care trebuie să o ai în vedere!

Dacă locuința ta are instalația termică realizată în interior, mai exact au fost montate caloriferele, ceea ce îți rămâne de făcut este să alegi tipul centralei termice cu cele mai bune performanțe. De exemplu, dacă locuința este racordată la rețeaua de gaze naturale, ai putea opta pentru o centrală pe gaze naturale, însă atunci când nu beneficiezi de această facilitate, ai putea alege o centrală electrică sau una pe lemne sau paleți. Centrala pe lemne are numeroase avantaje, însă cel mai important are în vedere consumul scăzut de energie. Ca atare, facturile lunare de încălzire vor fi mici, însă pentru cei ce nu sunt obișnuiți să facă focul în fiecare zi, aceasta nu ar putea fi o soluție tocmai bună. De asemenea, dacă locuința nu are o cameră specială deja construită, unde să poți așeza centrala, atunci ar fi indicat să ai în vedere alegerea unei centrale electrice, care are un consum mai ridicat, însă este foarte comodă și ușor de folosit.

4. Amenajează grădina!

Dacă nu ți-a mai rămas nimic de făcut în interiorul casei tale, este cazul să te gândești la amenajarea grădinii. Ai putea alege să plantezi arbuști decorativi, pomi fructiferi, să amplasezi o piscină, să amenajezi un adevărat loc de joacă pentru copii și în același timp să te gândești la mobilierul de grădină care ți se potrivește. Grătarul este un alt accesoriu de nelipsit din acest peisaj, mai ales vara. Și pentru ca totul să iasă ca la carte ai putea cere sfatul unui specialist sau unei firme care se ocupă cu astfel de amenajări exterioare.

 


Lasă un Comentariu...

*