Scule folosite pentru finisarea pereților prin tencuială

Sunt momente în viața noastră în care trecem prin schimbări sau mutări. Atunci când vrem să facem o reamenajare sau o construcție nouă, finisarea reprezintă o etapă importantă în procesul complex de amenajare interioară.

Scule folosite la tencuialaÎn acest articol vom afla care sunt sculele folosite pentru finisare pereților prin tencuială.

Sistemele de finisare la interior cuprind patru etape importante: tencuiala, nivelarea, finisarea și decorarea.

Pereții noștri, dar nu numai, merită o îngrijire adecvată, ținând cont că ei sunt cei mai expuși acțiunii factorilor mecanici, de mediu etc.

Un pas important este achiziționarea unor materiale de calitate. Însă, de multe ori, elementele care sunt ignorate sunt sculele folosite. Fără ustensile, nu se poare porni, desfășura sau încheia etapa de finisare. Totodată, este important să utilizați sculele potrivite, special concepute pentru desfășurarea firească a diferitelor operațiuni.

După această scurtă pledoarie despre importanța lor, să vedem o listă de scule folosite în operațiunea de finisare:

  • burete – util pentru curățarea pereților sau suprafețelor ce urmează să fie amenajate;
  • dreptar – necesar în procesul de gletuire;
  • drișca – care poate fi drișcă zimțată, drișcă cu mâner de lemn, drișcă din poliuretan, drișcă cu burete relief fin, drișcă cu cauciuc, drișcă cu spumă acrilică etc;
  • pensule de diferite dimensiuni pentru a aplica cu ușurință și pe zonele mai înguste;
  • mixer electric pentru amestecarea gletului interior cu apă
  • bidinea – ustensilă folosită pentru aplicare grundului. Pe lângă acest instrument, pentru grund se poate apela și la o pensulă;
  • cancioc zincat cu mâner de lemn;
  • trafalet – pentru aplicarea vopselei;
  • fierul de glet – necesar pentru aplicarea gletului, în strat uniform, pe stratul suport;
  • glasspapier – utilizat pentru șlefuirea suprafeței uscate;
  • bormașină cu dispozitiv de amestecare, cu ajutorul căreia se amestecă conținutul, mai precis, vopseaua, din găleată;
  • mașină de tencuit – necesară pentru aplicarea, în mod mecanizat, a tencuielii;
  • răzuitor tencuială;
  • mistrie – se folosește pentru aplicarea mortarului gata preperat. Pe piață veți găsi mai multe modele cum ar fi mistrie dreaptă, mistrie de inox cu mâner de cauciuc etc;
  • șpaclu – cum ar fi șplacul din oțel inox cu mâner de cauciuc, șpacul auto etc;
  • foarfecă de tăiat tabla;
  • cuter;
  • ruletă etc.

Am încercat să vă oferim o listă cât mai completă a sculelor implicate în procesul de finisare a suprafețelor pentru îmbogățirea universului de cunoștințe, pentru că atunci când apelați la specialiști etapa de achiziționare a acestor ustensile este eliminată.

Înainte de final, veți găsi mai jos o serie de sfaturi utile despre sculele sau ustensile folosite în acest proces:

  • specialiștii recomandă să utilizați recipiente și unelte inoxidabile;
  • atunci când treceți la alte operațiuni, nu folosiți recipiente sau ustensile ruginite, murdare sau care prezintă urme de alte substanțe precum diluanți, glet întărit, diluanți etc.

Pentru procesul de finisare este recomandat să apelați o echipă de specialiști, însă dacă doriți să faceți singuri acest pas, aveți grijă de ochii și pielea voastră, prin intermediul unor mănuși și ochelari de protecție.

Sculele, alături de suprafața ce urmează a fi tencuită, materialele și manopera sunt factorii-cheie de care trebuie să țineți cont atunci când vreți să faceți o estimare, cât mai aproape de realitate, a prețului.

Pentru operațiunea de finisare, alegeți materiale de calitate și sculele potrivite pentru a vă asigura că veți avea parte de o lucrare executată profesionist. Amenajarea interioară este un proces important atât pentru funcționalitatea locuinței noastre, cât și pentru a conferi spațiului nostru intim tenta personalității noastre.


Lasă un Comentariu...

*